De parcă nu aveai deja suficiente griji, acum vine vara și trebuie să-ți faci programare la service ca să-ți schimbi cauciucurile de iarnă. Dar când mai exact? Are rost să te grăbești și să dai niște bani chiar acum sau această intervenție mai poate aștepta?
Ei bine, schimbarea anvelopelor auto nu este un eveniment legat de o dată fixă din calendar, ci o operațiune care se cere efectuată în funcție de condițiile meteo și temperaturile înregistrate pe o perioadă mai lungă. Sigur, asta nu înseamnă că nu-ți recomandăm să-ți cumperi anvelope online din timp!
Află din cele ce urmează care este momentul oportun să-ți schimbi anvelopele, în funcție de sezon.
Răspunsul scurt și la obiect: îți vei schimba cauciucurile atunci când temperatura depășește în mod constant, adică pe o perioadă de mai multe zile, 7 grade Celsius. În momentul în care această valoare termică este atinsă, anvelopele tale încep să fie mai puțin eficiente.
Și totuși, de ce n-ai păstra anvelopele de iarnă montate pe mașină? Motivul cel mai important este performanța redusă: anvelopele de iarnă au în componență compuși din cauciuc moale care nu reacționează corect la temperaturile ridicate. Cu alte cuvinte, anvelopele de iarnă se vor uza mai repede dacă le folosești pe asfaltul încins.
În plus, din moment ce rotațiile anvelopelor de iarnă sunt mai mari decât ale celor de vară, motorul va fi suprasolicitat la aceeași viteză, iar mașina ta va consuma mai mult combustibil. Asta ca să nu mai vorbim de siguranță — anvelopele de iarnă folosite la temperaturi mai mari de 7 grade Celsius cresc riscul de a pierde controlul mașinii. Acest lucru se întâmplă deoarece lipsa de aderență crește distanța de frânare.
În România se recomandă trecerea la anvelopele auto de vară în lunile martie și aprilie.
Conform legii, nu există o dată anume la care trebuie să faci această schimbare, anvelopele de iarnă fiind necesare atunci când ai de gând să conduci pe drumuri care prezintă polei, gheață sau zăpadă. Desigur, asta înseamnă să-ți comanzi anvelope online din timp, nu să aștepți să dea primii fulgi.
Și în acest caz funcționează regula celor 7 grade Celsius, dar în sens invers. Astfel, este recomandat să treci la cauciucurile de iarnă atunci când temperaturile scad constant sub șapte grade.
Spre deosebire de anvelopele de vară, aceste cauciucuri prezintă un profil mai adânc, ideal pentru aderență sporită pe carosabilul ud/alunecos. Amestecul de cauciuc folosit este flexibil, deci anvelopa nu va deveni rigidă atunci când temperatura scade sub zero grade.
Intervalul recomandat pentru montarea anvelopelor de iarnă este perioada cuprinsă între luna octombrie și începutul lunii noiembrie.
Ignorarea sfaturilor de mai sus poate atrage după sine amenzi. Și, chiar mai grav, ai putea să-ți pui în pericol siguranța ta și a celorlalți participanți la trafic.



